File din istoricul sistemului centralizat de
alimentare cu apă şi canalizare al municipiului Arad
Istoriograful Lejtenyi Sandor într-o lucrare tipărită in Arad la 1905 citează cererea profesorului
Hideg Kalman din 26 octombrie 1891 prin care acesta propune ca până la organizarea alimentării
centrale,să se sape cel puţin o fântână de mare adâncime.
Urmare acestor presiuni , primăria oraşului Arad a convocat în noiembrie 1891 o conferinţă
specială consacrată dezbaterii problemei alimentării cu apă a oraşului în urma căreia s-a luat decizia
construirii uzinei de apă,în parte din fondurile primăriei iar în parte prin subscripţie publică.
Pentru construcţia uzinei de apă au fost chemaţi la Arad antreprenorii englezi Meyer şi Hughes
care sosesc la Arad la data de 19 ianuarie 1892 iar la 15 iunie 1894 s-a semnat contractul pentru construirea primei uzine de apă din Arad.Lucrările au început doar un an mai târziu deoarece
convenţia primăriei oraşului cu societatea antreprenoare a fost aprobată de către Ministerul de
Interne de la Buda numai la data de 24 aprilie 1895.
În ce priveşte debitul iniţial al uzinei de apă,conform devizului întocmit la vremea respectivă
de către firma engleză Shone şi Ault rezultă că proiectantul şi-a propus să asigure apa necesară pentru un număr de 18000 de persoane,aceasta reprezentând 2/3 di populaţia de la acea vreme a
oraşului.
Totuşi s-a prevăzut ca utilajul instalat să poată asigura apa necesară pentru 40000 de locuitori,
iar cu unele adaptări ulterioare să poată alimenta chiar şi 60000 de persoane.Astfel s-a furnizat
iniţial 1643 mc/24h,apoi 2400mc/24h iar ulterior 3600mc/24h.
Primele puţuri săpate lângă râul Mureş au fost date în exploatare în luna noiembrie 1896 şi au
avut o adâncime de 40-41 metri,un diametru de 4metri,fiind construite din cărămidă pe cuţite de fontă.Ele realizau un debit de 97mc/oră.
Apa brută din aceste puţuri era pompată in puţul colector prin pompe Mamuth cu aer comprimat iar decantarea bioxidului de fier se făcea în două bazine a câte 1000 mc fiecare după
ce apa era trecută în prealabil prin câteva cascade de aerisire şi prin filtre solide de gresie cu o
suprafaţă de 800mp.Apa astfel tratată se înmagazina în rezervoarele de 2400 mc ale uzinei iar de
acolo era pompată în reţeaua de distribuţie a oraşului cu ajutorul pompelor cu piston antrenate de
maşini cu abur.
Pentru compensarea perioadelor de vârf s-a construit în anul 1895,de către aceeaşi firmă Shone şi Ault,rezervorul de înălţime cunoscut sub denumirea de Turnul de apă cu o capacitate de 300 mc
şi o înălţime de 34 m acesta având şi rolul de egalizare a presiunii.După înlocuirea pompelor
Mamuth turnul de apa nu a mai fost alimentat.
După anul 1918 ,odată cu creşterea masivă a populaţiei oraşului ca urmare a trecerii Aradului
la România cantitatea de apă furnizată a devenit tot mai neîndestulătoare S-a recurs la tot felul de soluţii neinspirate care au dus la scăderea calităţii apei furnizate ceea ce a dus la nemulţumirea
populaţiei şi la nenumărate reclamaţii.
Astfel organele administraţiei locale au demarat în anul 1931 la reconstrucţia uzinei de apă din
Arad.Lucrarea a fost executată în întregime în regie proprie după proiectele elaborate de către inginerii şi tehnicienii angajaţi ai uzinei,ceea ce era la vremea respectivă un lucru merituos .
Uzina a fost reconstruită pe fundaţia vechii clădiri,dar cu capacitate evident mărită în special
datorită sistemului diferit de tratare al apei brute.După reconstrucţie,la intrarea în funcţiune,uzina
de apă din Arad avea o capacitate de 16000 mc/24 h iar pomparea apei în reţea se făcea cu ajutorul
pompelor centrifuge antrenate de motoare electrice.
Intre anii 1946-1956 au fost forate un număr de 14 puţuri cu adâncimi cuprinse între 40-91,5 m
poziţionate între digul râului Mureş şi albia acestuia.Până în anul 1960 s-au mai dat în exploatare încă 9 puţuri cu adâncimi între 13,5-81 m.
Reţeaua de distribuţie a uzinei la acea vreme era compusă din conducte din fontă cu diametre variabile cuprinse între 60-350 mm.
Prin anul 1960 presiunea în reţeaua de distribuţie era de 2,5-3 atm.
Pe reţeaua de alimentare cu apă au fost montate până în anul 1960 un număr de 65 fântâni publice iar în cartierele mărginaşe au fost forate 29 fântâni publice cu pompe de mînă la adâncimi de 35-60 m,marea majoritate forate în anii 1920-1930.
Dezvoltarea puternica economico-socială a Municipiului Arad şi creşterea populaţiei a dus la
necesitatea dezvoltării continue a sistemului de alimentare cu apă atât în municipiu cât şi în localităţile din jurul Aradului,astfel că în anii 1970 s-a impus construcţia Uzinei de apă nr.2 de pe
Calea Şiriei,uzină cu capacitatea de 9900 mc/h,cu 105 puţuri forate la adâncimi de 100-120 m,cu staţie de tratare cu capacitate de 7800 mc/h care corespunde necesităţilor din punct de vedere al parametrilor atât calitativ cât şi cantitativ .Această uzină asigură alimentarea cu apă în Arad ,precum
şi în oraşele Curtici şi Sântana şi în alte 19 localităţi ale judeţului.
Canalizarea oraşului a fost construită concomitent cu uzina de apă in anul 1895 de către aceeasi firmă Shone şi Ault în sistem divizor,adică apele se evacuează separat,respectiv apele
menajere prin canalul shone iar apele pluviale prin canal separat în emisarul Mureşel.
Apele menajere din gospodării se scurgeau iniţial prin cădere naturală prin tuburile de bazalt
la aşa numitele staţiuni de ejectoare,de unde după umplerea bazinelor de fontă,având fiecare o
capacitate cuprinsă între 500-1000 litri,sunt evacuate cu ajutorul aerului comprimat prin conducte de refulare la staţia de epurare din afara oraşului.Apele evacuate astfel prin canalizarea shone se
varsă în bazinele de decantare aflate la marginea oraşului Arad,de unde după sedimentarea corpurilor aflate în suspensie,se revarsă în emisarul Mureşel.
Între anii 1895-1908 pe raza oraşului Arad au fost construite 6 staţii de canalizare shone.
Reţeaua de canalizare shone era alcătuită din conducte cu diametru variabil,respectiv conducte de scurgere cu diametrul de 175 mm pe o lungime de 17,5 km şi diametrul de 200mm pe o lungime
de 1,5 km şi conducte de refulare dintre staţiile sistemului şi staţia de purificare cu diametre cuprinse între 130-300 mm.
După anul 1918 s-a extins reţeaua de canalizare,cea mai mare extindere efectuându-se după
anul 1944 de 1500 m,astfel că în 1960 la 289 km strazi exista doar 20 km de reţea de canalizare
shone cu adâncime maximă de 5,5m.
Canalizarea pluvială a oraşului avea o lungime de 73 km cu diametre cuprinse între 200-1800 mm.Apele colectate în sistemul pluvial se vărsau în Mureşel prin 17 guri de scurgere.
Dezvoltarea sistemului de canalizare şi epurare al apelor uzate a luat amploare în anii 1970
datorită dezvoltării urbanistice,economice,sociale ale Municipiului Arad şi continuă în prezent.
Caută pe site
